Horoscop Urania, Pasul Fortunei 19 – 25 August 2017

Horoscop Urania, Pasul Fortunei 19 – 25 August 2017, Pasul Fortunei 2015, Horoscop Urania 2012, Horoscop Urania 2017, Horoscop Urania 2015, Horoscop Urania 2015,Totul despre Astrologie, Horoscop Urania , Horoscop Zilnic, Urania Horoscop, Pasul Fortunei, Astrologie, Horoscopul Urania, Horoscopul Zilei, Horoscopul zilnic de azi, Horoscop Urania, Horoscop Urania, Zodiac Urania,Test de compatibilitate

marți, 26 februarie 2013

Zodiacul Iubiri Capricorn


Femeia născută în zodia Capricorn

Comportare - In casă şi afară. Să fie clar, refugiul neobositului nativ Capricorn tot în familie îi va fi, tot în casa “proprie şi personală”, nicăieri în altă parte, fapt dovedit de nenumărate ori. Aici îşi va reîncărca el ba­teriile, şi tot aici se va mobiliza şi se va regăsi, fireşte pentru noi asalturi spre culmi. Acest comportament va fi ilustrat, la modul superlativ, de ni­meni altcineva decât de femeia nativă în Capricorn, întotdeauna legată de familie, de gospodăria ei, de casa şi copiii ei. Mai ales dacă va fi casnică, femeia Capricorn îşi va canaliza toate energiile, fară a precupeţi ceva, spre casa şi familia ei, spre copiii şi bărbatul ei, încercând să-i ducă, pe toţi, spre încă neatinsele culmi.
Nativa în zodia Capricornului va da dovadă, mai mereu, de responsabili­tate maximă, facându-şi griji peste măsură pentru fiecare membru al familiei. Va fi însă greu cu această femeie în casă, în căsnicie, datorită labilităţii ei afective, datorită disponibilităţii ei, precum şi din pricina inerentelor ei fluctuaţii sufleteşti. Mai ales în prima tinereţe, inima îi va da ghes spre alte iubiri, femeia Capricorn având oarece înclinaţii adul­terine. Din acest motiv, i se recomandă soţului acesteia să fie foarte atent cu ea şi să-i canalizeze firea liberă şi simţirea bogată spre înfrumuseţarea vieţii de cuplu şi participarea amândurora, în chip cât mai interesant şi pasionant, la viaţa de cuplu. Dacă acest lucru va fi greu de realizat, deşi nu poate fi decât plăcut şi interesant, atunci bărbatului femeii Capricorn i se recomandă să se preocupe şi altfel de jumătatea sa, adică s-o strunească, pur şi simplu. Cu timpul, aceasta va înţelege că nu tot ce zboară se şi mănâncă.
Fiind o persoană puternică şi complexă, femeia Capricorn va fi, dincolo de tot şi de toate, un excelent partener de viaţă, cu care se pot realiza multe într-o existenţă de om.
în viaţa socială, femeia Capricorn va fi considerată, uneori, egoistă, greu de abordat şi cam neprietenoasă. O va salva însă faptul că munceşte mult şi, deci, în ochii şefilor va avea o imagine favorabilă, de bună muncitoare şi, pe deasupra, şi descurcăreaţă. Revenind la viaţa ei desfăşurată în fami­lie, în căsnicie, se poate spune despre femeia Capricorn că, în timp, ea va ajunge foarte răbdătoare şi foarte dăruită soţului, un fel de Ana lui Manole care, pentru a-şi cinsti şi omeni bărbatul, acceptă să fie chiar şi zidită.


Suflet şi pasiune. Femeia Capricorn, deşi tenace şi îndrăzneaţă, curajoasă şi dispusă să rişte, va fi foarte emotivă chiar şi în cele mai neînsemnate momente ale vieţii. Emotivitatea îi va juca, nu o dată, feste, dar asemenea momente contează, totuşi, mai puţin. Comportamentul acesta aflat sub influenţa emotivităţii dovedeşte faptul că în femeia Capricorn există un suflet frumos şi chiar candid, şi nu o inimă de piatră, netulburată, care ar face-o, aşa cum de altfel pare la prima vedere, distantă, inabordabilă, multora părându-le chiar trufaşă şi lipsită de orice vibraţie în faţa frământărilor celorlalţi. Unii, şi chiar şi ea însăşi uneori, consideră această sensibilitate ca o povară, ca un adevărat defect greu de înlăturat.
Datorită aglomerărilor afective din sufletul ei, femeia nativă Capricorn va avea un suflet complicat, o stare de nemulţumire aproape permanentă faţă de sine, şi chiar faţă de ceilalţi. Şocant este faptul că, uneori, chiar şi un bărbat bine intenţionat va cuceri cu greu o femeie Capricorn dar, în cele din urmă, dacă aceasta se ataşează de el, cu el va rămâne, poate pentru totdeauna, deşi, aşa cum s-a amintit deja, la începuturile tinereţii inima acestei femei ar putea fi cât se poate de zburdalnică. Şi se mai spune despre femeia Capricorn că va avea, mai mereu, nevoie de atenţia celorlalţi, dar mai ales de atenţia bărbatului ei, deşi niciodată n-ar putea fi bănuită că, tocmai una ca ea, are nevoie de ocrotire.
Numeroşi astrologi sunt de părere că această stare afectivă, mereu în dinamică, nu o va face, nicidecum, pe femeia Capricorn mai puţin pragmatică. Sufletistă-sufletistă, sensibilă-sensibilă, vulnerabilă- vulnerabilă, dar şi pragmatică. Poate că, şi din această cauză, femeia nativă Capricorn este considerată a fi insensibilă faţă cei din jur, şi rece, rece sufleteşte precum un sloi de gheaţă. Această apreciere este subliniată şi de faptul că nativa Capricorn adoptă, în primul rând în societate, o atitudine mult prea convenţională şi, pe deasupra, mai face şi judecăţi severe.
Pasiunea femeii native Capricorn pentru clarificări, pentru situaţiile lim­pezi - or căsnicia este tocmai aşa ceva - o va face să ajungă la o stare de neclintită fidelitate şi respect faţă de bărbatul ei şi de instituţia căsătoriei. Convinsă, în cele din urmă, că păşeşte pe un teren ferm şi nu pe nisipuri mişcătoare, femeia Capricorn va înflori, ca nicăieri în altă parte, în caldul areal al mult iubitei sale case.

Farmec şi dragoste.
Dornică să risipească şi să împărtăşească dragoste, nativa în Capricorn va şti să facă dragoste şi va dori să facă dragoste, deşi, văzând-o cât e de interiorizată şi de preocupată de sine, pare că nici n-a auzit de aşa ceva. Astrologii sunt de părere că bărbatul care abordează o femeie nativă în zodia Capricornului nu trebuie să aibă, în nici o împreju­rare, nici un complex, deoarece, atunci când straiele comportamentului ei scorţos vor cădea, cu siguranţă va avea de-a face cu o meşteră a iubirii, meşteră din toate punctele de vedere. Un vechi zodiac, un înscris care circula cu multe decenii în urmă, afirma despre nativa Capricorn că poate fi o femeie care merită toate complimentele. Cu o sumă de condiţii însă - să fie iubită, dorită şi ocrotită. Preocupată, poate prea mult, de pro­pria ei fericire, femeia Capricorn îşi va dori, totuşi, o mare şi unică relaţie serioasă, chiar dacă se va îndrăgosti uşor şi va părea lesne abordabilă, lesne de sedus.
Poate că tocmai această dorinţă robustă a nativei în zodia Capricornului de a-şi găsi fericirea, de a-şi găsi idealul în dragoste, o va face să calce, uneori, pe delături, sperând să-şi găsească, în sfârşit, dragostea vieţii ei. Şi poate că multe dintre aceste iubiri vor fi catalogate, chiar de ea însăşi, într-un entuziasm de moment, e adevărat, drept iubirea vieţii. Din păcate, deziluziile vor fi amarnice pentru femeia Capricorn, care va greşi - din prea multă visare, care va păcătui - dintr-un surplus de imaginaţie, care va cădea - din prea multă aspiraţie spre o culme nemaivăzut de înaltă, până la cer.

Atitudinea faţă de cei din jur. Deşi are, fară-ndoială, o fire pasională, nativa Capricorn se va auto-reprima uneori, intens preocupată fiind de organizarea vieţii ei de zi cu zi şi de asigurarea unui suport, cât mai so­lid, acestei existenţe cotidiene. Poate că de aici vin şi neliniştile, precum şi comportamentele, uneori imposibile, ale acestei femei care, în toate datele ei, trebuie nu numai admirată, ci şi ajutată, şi nicidecum izolată sau criticată.
Sunt astrologi care afirmă despre femeia Capricorn că, datorită firii ei, precum şi semnului ei de pământ, adică de om care nu va privi prea des la stele, şi nu va ajunge vreodată cu capul în nori, nimeni nu va ajunge s-o aibă în întregime. Nu e singura femeie din zodiac având asemenea comportare, dar în cazul femeii Capricorn aceste trăsături par a fi mult mai apăsate.
Se pare că, pe fondul acestui tablou comportamental, bărbaţii nu prea vor avea motive să aprecieze firea nativei în zodia Capricornului, mulţi lăsând-o baltă cu toate mofturile, cu toate închipuirile care îi dau târcoale. Femeia Capricorn va dori, mai ales în societatea noastră modernă, să fie cât se poate de independentă, să stea pe picioarele ei, pe leafa ei, fiind, din acest punct de vedere, o continuatoare demnă a feministelor de acum un secol, care, în militantismul lor, ajunseseră atât de exclusiviste, încât se înstrăinau şi de propriul soţ. O asemenea femeie nu va accepta, prea uşor, să fie ţinută acasă, adică să fie la mâna soţului sau a prietenului ei.
Nativa Capricorn va încerca, nu încape nici o îndoială, să domine atât bărbaţii, cât şi femeile, mereu având impresia că ea are o misie înaltă, că ea are răspunderi majore ce trebuie duse musai la îndeplinire, convinsă fiind că numai ea singură va reuşi să le înfăptuiască. De altfel, femeia aceasta aflată sub semnele Capricornului are obiceiul de a lua, aproape în­totdeauna, viaţa foarte în serios, în acest context preţuindu-i, poate prea mult, pe cei care au izbândit.
Modelele femeii Capricorn vor fi îndeosebi învingătorii şi, prin urmare, i se va părea firesc să încerce să facă şi din bărbatul ei un învingător. Dar nu împingându-1 de la spate, ci mobilizându-1, prin exemplul personal în
primul rând. La fel va fi şi în cazul în care această femeie de cremene va ajunge şef. Va fi precum comandantul din războaiele de altădată - pe cal, în frunte, băgându-se acolo unde este lupta cea mai grea.

Feminitate. Specialiştii în astrologie sunt de părere că femeia nativă în zodia Capricornului va şti, va pricepe uşor ce-şi doreşte bărbatul ei, dar se va strădui să-i lase mereu impresia că ea una habar n-are. Deşi dificilă şi bine zăvorâtă în ea însăşi, femeia Capricorn va rămâne memorabilă pentru bărbatul care a fost cu ea, şi în cele din urmă a plecat, spre alte zări ce i s-au părut lui mai de soare pline.
Adeptă a comportării corecte, nativa în Capricorn va intra într-o relaţie de parteneriat şi dragoste cu nişte condiţii, numai de ea ştiute, aşteptând răbdătoare ca totul să se împlinească, ba chiar şi ceva pe deasupra. Atunci când, însă, vor apărea deziluziile, viaţa interioară a femeii Capricorn va deveni foarte grea, nativa aceasta suferind mult şi profund, dar - potri­vit caracteristicile zodiei - se va reface repede şi o va lua de la capăt, cu aceeaşi energie nesecată. Capacitatea ei de mobilizare vine şi din faptul că are la îndemână o puternică feminitate, de care e conştientă şi pe care, de altfel, o va folosi la toată capacitatea, cu întreg pragmatismul de care dispune. Prin urmare, va fi întotdeauna cât se poate limpede pentru mulţi dintre craii acestei lumi, că lecţia într-adevăr de neuitat, despre dragoste şi viaţă, le-a dat-o, nimeni alta decât femeia Capricorn. Cum şi de ce, e greu de explicat, reţinându-se din partea acestora doar faptul că ar merita tot efortul să mai treacă, măcar o dată, printr-o asemenea experienţă.



Bărbatul născută în zodia Capricorn

Comportare - In casă şi afară. în ceea ce priveşte participarea, investiţia, cotizaţia sa la dragoste, bărbatul născut sub semnele zodiei Capricornu­lui nu va putea fi acuzat mai niciodată de zgârcenie. Motiv pentru care căsnicia lui poate avea şi o trăsătură mai deosebită, să-i zicem, însem­nând momente şăgalnice, de straşnică hârjoneală, când te aştepţi şi chiar şi când nu te aştepţi. Totuşi, parcă pentru a institui un echilibru, uneori căsnicia împreună cu un bărbat Capricorn poate avea şi clipe apăsătoare, de impas, de dificultate, de ciudăţenie, ca de pildă atunci când acest bărbat se va închide în el şi-i va acuza, pe cei din jur, de egoism şi lipsă de atenţie. Este o situaţie între-adevăr greu de acceptat în cazul unui bărbat, şi încă la unul deosebit, la Capricorn, personaj cu o mare putere psihică şi cu o te­nacitate de admirat. O explicaţie s-ar putea găsi - stările proaste ale unui bărbat Capricorn, dar şi ale nativilor în Capricorn, în general, s-ar datora, uneori, neînchipuit de mult, vremii, evoluţiilor acesteia. Aşa se face că atât de vitalul şi neobositul bărbat Capricorn poate fi scos dintr-ale sale, nu o dată, de fenomenele meteo, chiar şi, să zicem, de scăderea presiunii atmosferice. Toate acestea sunt, însă, pur şi simplu accidente în existenţa bărbatului nativ Capricorn, cazuri izolate sau care se petrec rar şi cu totul întâmplător în viaţa acestuia.
In mod obişnuit, bărbatul Capricorn va fi, atât în casa lui , cât şi în a- aceri sau la serviciu, mereu egal cu sine. Nimic nu pare a-1 întoarce pe acest bărbat implacabil din drumul său. Evident, în propria familie, în gospodăria sa, Capricornul bărbat va apărea ca un stâlp de neînlocuit al familiei, puţin afectuos, e adevărat, dar inspirând siguranţă, încredere şi mai ales iubirea şi atenţia alor săi. Partenerei sale îi va cere nu numai dăruire în dragoste, des şi cât mai mult, ci şi calităţi de bună gospodină, prietenie şi atât de trebuincioasa afecţiune, la acest din urmă capitol el fiind, se pare, cam deficitar. La serviciu, în schimb, bărbatul Capricorn va fi calculat, distant, oarecum misterios, relaţiile lui cu colegii, şi chiar şi cu colegele, fiind, de regulă, doar la nivel formal.

Suflet şi pasiune. Referindu-se la dotarea sufletească a bărbatului Capri­corn, zodiacele mai noi arată că acesta se va dovedi surprinzător pentru cine are răbdarea să-l cerceteze şi puterea să-l descopere. Ca o apă lină la suprafaţă, bărbatul Capricorn va fi, în adâncurile fiinţei sale, un vulcan în fierbere, oricând gata să erupă. Totuşi, rareori va erupe vulcanul Ca­pricorn, el exteriorizându-şi sentimentele doar în caz de mare răscruce a vieţii, de cumpănă a vieţii, sau cu prilejul vreunui eveniment excepţional în familia sa. Puţin atent chiar şi faţă de femeile care îi plac, sau care lasă să se înţeleagă că ar fi interesate de o relaţie cu el, bărbatul Capricorn va fi, totuşi, atât de încăpăţânat în a cuceri dragostea femeii care îi place lui, încât aproape întotdeauna va obţine ceea ce vrea. Atunci când se va developa din punct de vedere sufletesc, nativul Capricorn poate apărea semenilor ca un vrăjitor ciudat, misterios şi surprinzător. Referindu-se la această constatare, unii astrologi susţin că nu e vorba, totuşi, despre nici o deschidere sufletească, despre nici o paradă sentimentală, ci numai şi numai de tenacitate, de dorinţă aprigă de a învinge, mai ales acolo unde mulţi alţii au capitulat.
Iubitor de literatură, de arte, de muzică, de spectacole bune, bărbatul Capricorn poate fi considerat, în cele din urmă, un om cu o semnificativă bogăţie sufletească, deşi pentru unii specialişti chiar şi acest lucru este discutabil.
La fel se petrec lucrurile şi atunci când este vorba despre temperamentul său. Prin urmare, opiniile sunt împărţite şi aici, fiind considerat de unii ca o maşinărie, pur şi simplu, în timp ce alţii îl consideră plin de suflet şi de temperament.

Farmec şi dragoste. Pentru societatea burgheză clasică, şi chiar şi pen­tru societatea burgheză post-modernă, un bărbat Capricorn, adică un bărbat sobru, serios în tot ce face, distant (cel puţin în aparenţă) faţă de patimi şi pasiuni lumeşti (de la alcool la femei), capabil, tenace, cu viaţa bine orânduită şi cu un comportament şi o igienă ireproşabile, este cât se poate de ilustrativ, de reprezentativ. Se pare că asemenea bărbaţi con­stituie, în prezent, floarea angajaţilor marilor companii, dar şi cenuşiul şi lipsa de spectaculozitate în resursele umane ale acestora. Gomoşenia bărbatului Capricorn va fi, în acest context corporatist sau instituţional, exemplară, şi uneori se va lipi de el atât de mult încât umorul îl va putea părăsi pentru totdeauna. De aceea, nici nu trebuie să fie de mirare pentru cineva, dacă acest nativ Capricorn va ajunge să se poarte, atât în societate, cât şi în familie, ca un pedant fară de margini, ceea ce-1 va face, uneori, foarte nesuferit. De altfel, se spune, nu o dată, despre bărbatul Capricorn, că acordă mai multă importanţă actului s.xual, decât femeii cu care face dragoste. Şi, totuşi, chiar şi în cea mai neagră formalizare şi birocratizare a bărbatului Capricorn, femeia lui nu îl va trimite niciodată la o femeie de cauciuc şi nici nu-i va da papucii.
Discret, bărbatul Capricorn îşi va urma menirea înscrisă în codul său zo­diacal, indiferent de ce se va întâmpla cu el în societate. Adică va face dragoste cu aerul unui mare priceput, extrem de sigur pe sine, şi nimic nu-1 va scoate dintr-ale lui. S.xu.litatea bărbatului Capricorn nu va cunoaşte manifestări colaterale, ci va viza, mereu, ţinta, fiind continuă şi fără variaţii de tonus. în toată existenţa sa, Capricornul bărbat este atât de preocupat de s.xu.litate, încât va crede că lumea întreagă e clădită numai şi numai pe atracţia perpetuă şi universală dintre bărbat şi femeie. Acest mare posac al zodiacului este, şi poate că nici nu-i de mirare, un mare amant. Şi, cu toate că inima şi întreaga lui fiinţă îi vor da ghes spre explorarea femininelor, el va putea fi, fără prea mare efort, un casnic ireproşabil, mai ales dacă femeia lui îi va asigura tot ce-i trebuie. Prin urmare, dacă o femeie şi-l va atribui ca bărbat, şi va dori cu adevărat ca acest Capricorn să fie numai şi numai bărbatul ei, el va fi întrutotul de acord, fară condiţii prealabile şi fară prea multe alte explicaţii. O mică- mare nuanţă apare, totuşi, aici. Acest bărbat îşi va solicita des partenera, şi nu fară folos.
Bărbatul Capricorn va fi, fară îndoială, eficient în relaţia sa s.x.ală, eşecurile fiind necunoscute. Iar dacă dumneaei, femeia Capricornului, se va dovedi chiar pătimaşă şi seducătoare, atunci patul celor doi va deveni rachetă, minunat atelaj cosmic ce va rătăci, adesea, chiar şi printre cele mai strălucitoare stele.

Atitudinea faţă de cei din jur. Bărbat atent, calculat, precaut, manierat, responsabil, tenace, pragmatic, ambiţios, nativul în zodia Capricornu­lui va manifesta corectitudine şi respect faţă de partener, dovedindu-se un mare parolist. Colaborarea cu el nu va da, de obicei, dureri de cap nimănui. S-ar părea că este, într-adevăr, o plăcere pentru oricine să lu­
creze cu un bărbat Capricorn, acesta fiind adeptul principiului potrivit căruia, în orice afacere, în orice colaborare, este bine atunci şi numai atunci când câştigă toţi partenerii. Bărbatul Capricorn este promotorul convins al avantajului reciproc şi, din această cauză, puţini vor fi oamenii care vor ieşi nemulţumiţi dintr-o colaborare cu el.

Virilitate. Astrologii mai glumeţi afirmă că, în ceea ce priveşte aptitudi­nea de a face dragoste, şi nu oricum, ci cu senzualitate, bărbatul Capri­corn este asemenea calului, cuvenindu-i-se chiar o zodie separată, cea a calului. Mai mult decât atât, bărbatul Capricorn se va mândri cu calităţile sale s.x.ale, fiind capabil, atunci când face dragoste, de patimă, de pasi­une, poate şi ca o compensaţie pentru paradoxala sa singurătate din viaţa socială. Pentru bărbatul Capricorn, dragostea pare a avea numai o singură şi nesfârşită latură - cea fizică, restul fiind, în concepţia lui, adunătură de gogoşi, panglici, tromboane.
Uneori, Capricornul poate fi violent în dragoste, mai ales atunci când i se opune rezistenţă sau nu este lăsat să facă ceea ce vrea el şi cum crede el de cuviinţă. Se pare că, în ceea ce priveşte dragostea fizică, acest bărbat uită total de avantajul reciproc. în schimb, nu va uita niciodată de sine, nici măcar în cele mai fierbinţi momente.
De un lucru poate fi sigură femeia aflată în relaţii intime cu bărbatul Ca­pricorn - că acesta nu o va trişa, foarte posibil, niciodată. E nevoie însă şi de o condiţie aici - ca ea să-i fie partenera potrivită. Găsindu-şi petec pe măsură, bărbatul Capricorn va şti să facă, din dragostea lui trupească, o mare sărbătoare.

1 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Horoscop Urania Facebook

Statistici T5